RETURNAREA PRODUSELOR
DREPTUL DE RETURNARE A PRODUSELOR CUMPĂRATE
Potrivit Ordonanţei 130/2000 cu modificările aduse prin Legea 51/2003, Legea 365/2002, Legea 363/2007 şi OUG 174/2008 – privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, Cumpărătorul are dreptul de a denunţa unilateral Contractul la distanţă, în termen de 14 zile calendaristice, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv.
Calitatea produselor este cea prevăzută în specificaţiile şi standardele tehnice ale producătorului. Imaginile şi specificaţiile tehnice sunt informative, pot fi schimbate fără înştiinţare prealabilă şi nu constituie obligativitate contractuală. Imaginile pot conţine elemente ce nu fac parte din pachetul produsului.
Cumpărătorul poate refuza la livrare bunurile care sunt deteriorate. Orice reclamaţie legată de calitatea produselor achiziţionate trebuie semnalată în termen de maxim 2 zile. Soluţionarea reclamaţiilor se va realiza în raport cu prevederile legale în vigoare, în minimum 48 de ore de la livrare, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul înregistrării reclamaţiei, pe următoarele căi: repararea defectelor reclamate sau înlocuirea produselor reclamate. Returul mărfurilor neconforme de către Cumpărător se va face în colete sigilate şi însoţite de documentul de livrare şi numai după înştiinţarea şi obţinerea acordului Vînzătorului. Nu se acceptă retur produse ce prezintă urme de uzură, lovire, zgîrieturi, sau produse personalizate conform cerinţelor Cumpărătorului.
Returnarea produselor nu se va face cu plata ramburs, iar costurile de returnare a produselor vor cădea în sarcina Cumpărătorului. Rambursarea costului produselor returnate se va face de către Vânzător în termen de maxim 14 de zile de la primirea produselor înapoi, după verificarea prealabilă a conformităţii lor, într-un cont bancar comunicat de Cumpărător.
Daca doriti returnarea unui produs/ comenzi, primul pas este sa cititi procedura de mai jos si apoi sa completati formularul de returnare.
Produsul se va returna prin intermediul unei firme de curierat la adresa: Dolj, Craiova, Str. CD Fortunescu, Nr.15B, Cod postal 200385, Destinatar: A&G HOME DESIGN SRL. Telefon contact 0766 91 36 14.
Nu acceptam retururi prin POSTA Romana.
Atentie! Produsul poate fi returnat numai daca este in aceeasi stare in care a fost livrat (ambalaje si etichete intacte, fara urme de spalare sau folosire).
Rugamintea noastra este sa ambalati produsele corespunzator pentru a nu se deteriora pe perioada transportului. Deteriorarea produselor implica nevandabilitatea acestora si daca va interveni asta vom fi nevoiti sa refuzam plata returului.
De asemenea aveti posibilitatea de a va alege si alt produs si de a face schimb / schimb. In acest caz, va rugam sa ne contactati.
Veti returna produsele si veti primi inapoi sumele pe care le-ati achitat initial. Banii vor fi returnati în maxim 14 zile de la data la care suntem informati cu privire la decizia de retragere. Ne veti furniza un cont bancar pentru a efectua rambursarea sau putem agrea, de comun acord, înlocuirea sau schimbul produselor.
Plata transportului intra in sarcina d-voastra.
Ne puteti contacta si la unul din numerele de telefon 0766 91 36 14.
Va multumim!